marți, 30 aprilie 2013

Pahare pentru stivuit.

           Jucăriile au un rol important în dezvoltarea copilului, iar piaţa abundă în ele. Până la urmă însă, pe care să le alegem? Aşa că aş vrea să vorbesc despre unele jucării pe care le-am cumpărat, care au avut (şi încă au) un aport semnificativ în dezvoltarea copilului meu.
În jurul vârstei de 1 an i-am luat măsmăruţei un set de pahare pentru stivuit, jucării de care a devenit cu adevărat interesata doar  pe la vârsta de 1 an si 4 luni. Până să le stivuiască singurică şi asta doar în stilul ei, eu stivuiam paharele şi ea le dărâma dintr-o mişcare, foarte fericită de ceea ce făcea. Am fost puţin contrariată, oare de ce nu vrea să le pună frumos una peste cealaltă, fără a le împrăştia în toate colţurile camerei, că doar e o jucărie recomandată pentru bebeluşii peste 12 luni? Apoi abia am citit că bebeluşilor, la această vârstă, le place să adune sau să împrăştie jucăriile, respectiv lucrurile. Se pare că a mea fetiţă intră în categoris „împrăştietor” şi spun asta în deplină cunoştinţă de cauză,  că tare îi mai place să vadă jucăriile în toate cele patru zări.  
           De ce cred eu că este o jucărie utilă? Pentru că în primă fază, chiar dacă copilul este mai mic şi încă nu se descurcă să înalţe un turnuleţ, va învăţa relaţia cauză-efect (construieşti ceva, el dărâmă). De asemenea, este un exerciţiu bun pentru a dezvolta abilităţile motrice iar ulterior, când creşte mai mare, va putea să aibă o perspectivă a dimensiunii, deoarece paharele sunt de dimensiuni diferite şi sunt menite a fi stivuite în ordine crescătoare. Recomand ca paharele pentru stivuit pe care intenţionaţi să le achiziţionaţi să fie colorate diferit unul de celălalt şi fiecare pahar în parte să fie într-o singură culoare (fără alte desene pe el) pentru o mai bună distingere a culorilor. În acest fel veţi putea face şi mici exerciţii de învăţare a culorilor, de genul "dă-mi sau îţi dau paharul roşu, albastru, etc".

2 comentarii:

  1. Si eu m-am documentat putin inainte de a cumpara un set de pahare pentru stivuit. Am facut bine pentru ca altfel as fi optat pentru ceva ieftin si pestrit, cum e setul de la Ikea (http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/80021008/).
    Despre setul nostru am scris aici: http://copilariefericita.wordpress.com/2013/04/25/bebelusul-jucaus-partea-a-treia/
    Am ales pahare mari (care in plus sunt si numerotate) pe care sa le folosim si la jocurile de sortare dupa culoare a diverse obiecte .
    Sa aveti spor la joaca si in continuare!
    Irina

    RăspundețiȘtergere
  2. E frumos setul vostru de pahare, dar imi place mai ales faptul ca sortatorul are spatiile pentru forme largi. Al nostru le are prea mici si piesele trebuie potrivite bine ca sa intre. Cum nu prea sta bine la capitolul rabdare, s-a demoralizat rapid si a refuzat sa le mai bage. Spor si voua la joaca!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

Jo's blog :) Copyright © 2012 Design by Ipietoon Blogger Template