luni, 30 septembrie 2013

Limbaj şi comunicare. Se scufundă sau pluteşte?

0 comentarii

Această activitate este una nouă pentru noi şi se desfăşoară ...unde oare?...exact în locul preferat al măsmăruţei, în cadă, unde se găseşte muuultă apă. Ce trebuie să faceţi e ca înainte de a intra în băiţă să

duminică, 29 septembrie 2013

21 de luni.

3 comentarii


Nu am obiceiul să scriu lunar despre evoluţia măsmăruţei, dar acum fac o excepţie tocmai pentru că împlinirea a 21 de luni pentru ea a fost un milestone. Au avut loc două evenimente importante, a început să vorbească de-a binelea (de multe ori pe limbajul păsăresc, dar ce contează?), zilnic mai spune câte un cuvânt (azi dimineaţă tati, când a văzut-o în bucătărie a spus "hai să punem repede şosete că răceşte prinţesa", iar ea a continuat satisfăcută...prinţesa...da, a pronunţat cu tot cu ţ) şi al doilea eveniment, a renunţat la pampers (uffffff!).
Acum, când stăm zâmbăreţe amândouă în pragul celor 22 de luni de existenţă, privim retroactiv la 21 şi la cât de mult am crescut:
-se încalţă singură
-îşi dă pantalonaşii jos, deşi de pus înapoi mai există anumite probleme
-mai o dă şi pe engleză - come, see u suuu (see you soon), bye, sau mai pe germană - katze (toată m-am împănat cînd l-a spus)
-încă îi place de NU
-îi place muzica (cu o uşoară afinitate spre rock, când aude ceva de genul se zbânţuie toată), cântă lalala şi dansează în cerc
-îi spune lui bravo, bado şi se aplaudă singură de mama focului - uite aici self esteem!
-mânîncă singură cu lingura şi furculiţa (de aceea nu are decât body-uri şi bluziţe pătate, că nu prea îi place bati - aka babeţica), de biberon nici nu e vorba, căci nu i-a plăcut niciodată
-face nani la păpuşele şi îi place să le pună la oliţă
-a reuşit să adoarmă în timp ce îi citeam (ceea ce e fenomenal, căci ea nu adoarme cu una, cu două)
-deşi doarme în patul ei, jumătate din noapte încă doarme cu mine, cine rezistă la rugămintea "baţe?" că eu una nu!
-are o pasiune pentru numere, cu puţin ajutor reuşeşte să numere până la 5, deşi mai mereu numărătoare ei începe de la 4, fiindcă este fan cifra 4 (şi numără până la 5...4, 5 e suficient, nu?); -numără absolut orice, trepte, chibrite, jucării, tot, tot
-în schimb, nu o pasionează nici culorile, nici formele
-o iubeste pe Masa...really, ar putea sa se uite o zi intreaga la desenele astea, over şi over again
-prietenul ei cel mai bun este Bobiţă, iar pisica zilnic chinuită de ea se numeşte Boris şi încă rezistă smotocelilor zilnice (oare până când?)
-îi place enorm să alerge
-îi plac tirurile ţi tractoarele...ăăă, şi dacă stau să mă gândesc bine şi avioanele (băieţica lu' tăticu)
-ştie să indice toate părţile corpului, iar unele le şi pronunţă aşa cum poate (nasu - preferatul ei, ocu, bi - buricul, diţi - dinţi, păl şi tot aşa)
-crize şi fugit de mami sau tati ca să nu intre în casă?...daaaaa, avem şi de astea.
-apa...adoră apa, e de fapt un real detector de apă, o găseşte şi acolo unde nu e
Ei, sper să nu fi uitat multe alte chestii importante, dar în mare cam asta e.
Şi acum, că m-am lăudat, 22 beware!





sâmbătă, 28 septembrie 2013

Distracţia (dezastrul) de sâmbătă seara.

0 comentarii

Fiindcă după curăţenia de azi mi s-a părut prea curat, înainte de culcare am zis să ne distrăm puţin jucându-ne de-a căutatul prin cutie. Cutia nu a fost goală ci plină cu hârtie tăiată, în care am ascuns o mulţime de jucării. 


 Iepuraşi, veveriţe, foci, oiţe, etc, toate au fost ascunse printre hârtii.






Le-a căutat, le-a găsit, le-am numit împreună, apoi le-a pus deoparte.
Iar apoi, a urmat dezastrul!...pe care drăguţa de ea, tot ea l-a strâns, împreună cu mine, bineînţeles, după ce, în prealabil, s-a bălăcit efectiv în marea de hârtie.



joi, 26 septembrie 2013

Învăţăm legumele. Partea a II-a.

2 comentarii
Continuând cu legumele, azi am adăugat şi ceva fructe tocmai pentru că activitatea noastră s-a desfăşurat cu ajutorul unei cărţi cu imagini ce conţinea atât fructe, cât şi legume. Legumele cu care ne-am jucat au fost ceapa, morcovul, roşia şi cartoful (unul mic, mic de tot:), iar în categoria fructe am avut un măr, o pară şi un kiwi. Fiindcă toate acestea îi sunt deja cunoscute măsmăruţei, am ales ca de această dată să facem asocieri, pe care, spre mirarea (şi totodată mândria) mea, le-a făcut foarte bine chiar de prima dată. Aşadar, am pus toate legumele şi fructele menţionate într-un bol, alături de cărticica în cauză, măsmăruţa având sarcina să le ia şi să le potrivească imaginii. Doar mărul a rămas în afara micului nostru joc, fiindcă a fost degrabă înhăţat şi mâncat!



miercuri, 25 septembrie 2013

Lecţia despre delfini.

0 comentarii
 
Delfinii sunt nişte animale adorabile şi deosebit de inteligente. Şi pentru că măsmăruţa are în camera ei desenaţi nişte delfini, e drept ceva mai stilizat, m-am gândit că ar trebui să aprofundăm puţin această temă. Povestea acestora pe peretele camerei ei este legată de faptul că domnişoara măsmăruţă nu s-a lăsat văzută la eco decât târziu, la 6 luni şi ceva, iar mami şi tati s-au decis să facă în două culori camera, aşa că a ieşit un fel de ocean, cu albastru la bază şi cerul ...portocaliu. Da, dar nu are absolut nimic, că am pus abţibilduri cu animale marine peste tot şi...eu zic că până când prinţesa din ea îşi va face apariţia, merge şi aşa, it is much more interesting that way.


Odată cu abordarea acestei teme am sperat totodată ca delfinii să scape de eticheta pe care le-a pus-o în frunte măsmăruţa, de "pece", deşi tot pe acolo se învârt, ca şi peştii, nu?:)


Joaca a început cu doi delfini de jucărie, două carioci lavabile (un albastru închis şi un albastru deschis) şi un delfin imprimat pe o coală de hârtie. Şi încă un delfin care dă din coadă dacă învârţi de cheiţă, dar care a fost folosit la unul din etapele ce au urmat. Aşa că i-am povestiti măsmăruţei că delfinilor le place apa, ca şi ei de altfel. Am lăsat-o să coloreze cu cele două nuanţe de albastru delfinul, rezultând următoarea operă de artă.


Pasul doi a fost să ne mutăm la calculator, unde am căutat pe youtube filmuleţe cu delfini. Am găsit ceva tare drăguţ, măsmăruţa a ţipat de bucurie când i-a văzut, a aplaudat, s-a tot minunat, mai ales când am dat un tur virtual prin delfinariul din Barcelona.
Ca să punem punct lecţiei...., ooooo, dar ce punct frumos...am făcut băiţa de seară, momentul forte al zilei de altfel, unde a înotat cu cei doi delfini, în apa călduţă. Pe lângă asta, i-am desenat cu ajutorul cariocilor lavabile de mai sus un delfin, de care a fost taaare încântată. Şi ca să vezi, până la urmă, delfinul s-a transforat uşor, uşor, în "fi".


sâmbătă, 21 septembrie 2013

Cărticică senzorială cu forme handmade.

2 comentarii
     Demult îi pusesem eu gând rău unei cutii de pantofi. Aşa că ieri am făcut din ea o carte cu forme pentru măsmăruţă, care să fie aşa cum îmi doresc, adică să implice cumva şi simţul tactil. Într-un cuvânt, cred că dacă măsmăruţa le va "simţi", îi va fi mai uşor să îşi dea seama despre ce este vorba.

vineri, 20 septembrie 2013

Învăţăm legumele. Partea I.

0 comentarii
       Deja fiind destul de stăpâne în domeniul animalelor domestice şi unele sălbatice, suficient zic eu pentru vârsta ei, am hotărât zilelea acestea să îi fac o introducere măsmăruţei în lumea legumelor. Acum, mai ştie ea una alta, că doar le vede zi de zi în farfurie, dar până acum niciodată nu le-am adunat la un loc şi să le numim. Ca toată această mică avetură să fie una distractivă, am creat o mică poveste şi un platou de desfăşurare a povestirii. Cred că ar fi fost puţin cam fad să îi pun în faţă măsmăruţei o parte din legumele pregătite şi să le numim. Le-am încorporat astfel în mica noastră scenetă, pregătită în timp ce dormea, ca să pot să mă desfăşor corespunzător.

marți, 17 septembrie 2013

Activitate senzorială. Messy play.

0 comentarii
     Făină, mălai, griş şi pesmet. Acestea au fost cele patru materiale ce le-am folosit pentru activitatea noastră senzorială. Au atât nuanţe diferite cât şi textură aproximativ diferită. Chiar dacă mălaiul şi făina de mălai au o granulaţie destul de asemănătoare, au culori diferite, iar pe partea cealaltă, făina este foarte fină faţă de griş, chiar dacă la culoare diferă foarte puţin.

luni, 16 septembrie 2013

Instrumente muzicale pentru copii handmade. Tobă.

0 comentarii
     Pentru a îmbogăţi colecţia de instrumente muzicale handmade, aşa cum am promis, ieri am făcut o tobă, diferită de de precedenta, însă care are are acelaşi scop...să facem gălăgieeeee!
    Am folosit o cutie de metal mai mare în care am avut nişte biscuiţei căreia i-am luat capacul, baloane sparte şi scotch. Bucăţile mai mari de balon spart le-am luat şi le-am prins iniţial într-o parte cu scotch şi pe măsură ce le întindeam, le prindeam de marginea cutiei tot cu scotch. Am pus trei straturi de balon, primele două, unul roşu şi unul roz le-am pus întregi, iar ultimul, roşu, l-am ciupit cu foarfeca. La sfârşit, am acoperit la exterior cutia cu bucata de carton ce se afla în interiorul său. Şi, voila!


Abia am reuşit să o termin căci măsmăruţa nu mai avea răbdare şi tot fugea după mine cu o lingură, ca să înceapa joaca.

joi, 12 septembrie 2013

Activităţi de toamna. Mere, pere în panere.

0 comentarii

Printre picături de ploaie am reuşit azi să pun la cale o tăviţă plină cu de-ale toamnei. Am pus pământ într-o tăviţă, nuci - una din ele cu tot cu coajă, fiind desfăcută de măsmăruţă cu mânuţa ei - , crenguţe uscate, frunze îngălbenite şi fructe de toamnă. Un tablou excelent pentru studiu şi gust.

marți, 10 septembrie 2013

Bed time story. Povestea lui Peter Pan.

0 comentarii
       Măsmăruţa a primit în dar o cărticică. Nu e nouă, dar e în engleză şi are şi imagini frumoase. Aşa că am transformat-o în povestea de noapte bună. Mai apoi am ajuns să-l avem mai mereu lângă noi pe "Pe", aşa cum l-a intitulat măsmăruţa pe Peter Pan. Că îi citesc puţin din ea, că ne uităm la imagini, iar eu îi explic ce reprezintă fiecare, facem ce facem şi tot cu cartea asta suntem în mânuţe.
      Mie una îmi e tare mi-e drag Peter Pan, căci el este un băieţel care refuză să crească, este un veşnic copil. Şi eu cred că pe undeva şi noi rămânem tot copii, dar de cele mai multe ori această latură a noastră ne străduim să o ţinem  ascunsă...deh, you have to look mature. Sau pur şi simplu s-a pierdut undeva în negura timpului.


       La origine, Peter Pan a fost doar un personaj dintr-un alt roman al lui J.M. Barry, apoi un personaj într-o piesă de teatru şi doar mai apoi a beneficiat de un loc într-un roman dedicat doar poveştii sale "Peter Pan in Kensington Gardens" (în fapt au fost extrase câteva capitole din piesa de teatru), o carte editată special pentru copii, pe care am citit-o cu mulţi ani în urmă, dar care mi-a plăcut foarte mult. Ulterior, J.M. Barry a publicat romanul "Peter and Wendy". Acestora le-a urmat o mulţime de alte adaptări, atât literare, cât şi cinematografice.

Wendy, John şi Michael

Flying to Never Never Land

           În povestea originală cel mai mult mi-a plăcut ideea legată de faptul că până la 2 ani, copilaşii văd şi vorbesc cu zâne şi spiriduşi, dar când împlinesc această vârstă, uită tot şi nu îi mai văd, tocmai fiincă încep să vorbească şi ar putea să-i dea în vileag celor mari. La noi se spune că până încep copiii să vorbească, ei văd îngeraşi. Oare nu i-am văzut noi de multe ori uitându-se pe pereţi zâmbind, gângurind, povestind?
       

În Kensington Garden din Londra, locul unde se desfăşoară povestea, a fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea acestui personaj.
Sursă imagine: http://en.wikipedia.org/wiki/Peter_Pan_in_Kensington_Gardens

     Era să uit, dacă vreţi să trageţi cu ochiul puţin la ceea ce se întâmplă în cărticica noastră, o puteţi face urmărind videoclipul de mai sus. Enjoy!

vineri, 6 septembrie 2013

Bine ai venit, Toamnă!

0 comentarii
          Ne-am luat la revedere de la toamnă şi de la soarele cald şi surâzător şi spunem Toamnei "Bie ai venit". Nu ne bucurăm de frig, ploaie şi vreme mohorâtă, dar ne bucurăm de soarele cu dinţi, frunze, nuci, pere, mere şi o mulţime de alte activităţi ce ne aşteaptă. Şi dacă mulţi au marcat plecarea verii prin diferite moduri, noi am marcat venirea toamnei cu un mic colaj de toamnă, strâns şi păpat de nuci. 
           Inspirată fiind de tabloul de vară creat de Color Your Life In Joy, am creat împreună cu măsmăruţa un mic tablou de toamnă, din frunze de nuc, pe care le-am strâns împreună. Pentru crearea acestuia, am folosit planşa lipicioasă cu care ne-am mai jucat noi când eram mai mici şi care poate fi folosită cu succes în cadrul mai multor activităţi de acest gen deoarece ceea ce lipim pe ea se poate în mare parte şi dezlipi, depinde doar de ceea ce lipeşti pe ea.


            Când a fost gata, am expus cu mândrie tabloul în bucătărie, dar pentru puţin timp. Da, pentru că măsmăruţa mi-a arătat mai apoi ce înseamnă artă cu adevărat şi cum este aceasta, adică sub formă de frunze împrăştiate prin toată casa:).


           Din ce am putut recupera, am făcut un trandafir. Modul de confecţionare este explicat în tutorialul cu frunze de aici.



          Apoi, obosite de atâta muncă de creaţie, ne-am pus amândouă pe ronţăit de nuci, mmmmm ce bune au fost! Spor la joacă!



Instrumente muzicale pentru copii handmade. Tobiţa rotativă.

2 comentarii
De ceva vreme vroiam să-i fac măsmăruţei o tobiţă rotativă, ca să aibă cu ce să mai zdrăngăne prin casă, sau pe afară, după plac. Găsisem modelul, dar m-am luat cu altele şi am tot amânat momentul. Şi iată că m-am trezit de dimineaţă pusă pe fapte mari, impulsionată şi de noua provocare a lunii septembrie a zânelor cârpace fapt pentru care, când am găsit puţin timp, m-am şi pus pe treabă. Tema lunii septembrie fiind "Capace şi dopuri", am făcut o tobiţă folosind aceste materiale.

miercuri, 4 septembrie 2013

Cutie pentru depozitat jucării handmade.

3 comentarii
Dacă aveţi spirit eco şi chef de meştereală, iată o idee despre cum puteţi face acasă o cutie pentru depozitat jucăriile copiilor. Nici eu nu sunt fan al jucăriilor împrăştiate peste tot, aşa cum sunt în majoritatea timpului, că doar o mică tornadă trece zilnic printre ele, dar puţină ordine nu strică niciodată. Şi plus că teoretic, poţi ieşi foarte ieftin cu ea. Iar dacă ai mici ajutoare, e şi mai uşor de făcut.
Aveţi nevoie de:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

Jo's blog :) Copyright © 2012 Design by Ipietoon Blogger Template