joi, 3 octombrie 2013

10 idei cu care ţii un copil de 21 luni ocupat.

...până mai faci ceva prin casă. Asta deoarece ştim noi că unii copiiiiiiiii (hmmm, ştim noi care!), taman când ai mai   multă treabă se agaţă de piciorul tău şi nu se mai dau duşi de acolo. Ce mai contează că "mami, lasă-mă că trebuie să fac mâncare, să spăl vasele, săăăăăă...etc" că nu rezonează cu cei mici şi îmbufnaţi.
Aşa că a trebuit să îmi muncesc mintea şi să vin cu ceva interesant, destul de interesant încât să ţin măsmăruţa ocupată. Desigur că, de multe ori, nu se poate obţine ceva fără a face compromisuri şi că pentru un pic de timp pentru a-ţi face în tihnă treaba, se va naşte o altă treabă de făcut, mai precis, aduni într-o parte, iar pe aialaltă parte se face iarăşi.



1. Faceţi "plăcintuţe", sau fiecare cu plăcinta sa! Eu i-am dat de lucru micului meu ajutor şi i-am dat separat un bol, făină şi apă, să facă ce face şi mami, adică plăcintuţe. Ia uitaţi aici ce de hărnicire. Plus că a primit şi un şorţ de bucătar!



2. Colaje din diferite materiale
Totul s-a desfăşurat în ceas de seară, înainte de băiţă, tocmai să evit televizorul căruia măsmăruţa i-ar fi dat târcoale cu siguranţă, milogindu-se pentru nişte "dee"...ştiţi voi despre ce e vorba.
Primisem de ceva vreme un trandafir sub formă de buchet, cu fel de fel de verzituri pe lângă el, iar trandafirul dădea clar semne de ofilire. Iar eu, cum nu îmi place să arunc nimic, am încropit rapid o idee de joacă. Am avut în buchet frunze verzi, feriga şi încă o plăntuţă ce mie îmi pare a fi asparagus, dar nu bag mâna în foc pntru asta. Plus trandafirul şi câteva beţişoare de lemn din grădină. Toată joaca s-a desfăşurat pe planşa noastră lipicioasă. Prima dată am făcut un copăcel de toamnă, căruia începeau să-i cadă frunzele. Aici măsmăruţa a avut libertate destul de mare la creativitate, căci i-am dat în mânuţă beţele de lemn şi doar i-am indicat cam pe unde să le pună. Aş că ea, cu mânuţa ei, a făcut un copăcel cu câteva crengi. I-am dat mai apoi frunzele, pe care ea le-a pus unde a dorit. Oricum, strădania ei este evidentă, a muncit destul de mult ca să poziţioneze crenguţele, frunzele şi, evident, să le preseze pentru a sta lipite, ca mai apoi tot ea să le dezlipească pentru următorul colaj.
Din ferigă am făcut un brăduţ, eu am desfăcut crenguţele şi i le-am dat măsmăruţei să le lipească. Aici însă, mi-am cam băgat şi eu mâinile, ca să iasă un brad cât de cât, dar munca adevărată ea a făcut-o.
Trandafirul a fost ultimul, i-am desfăcut petalele ca să putem face flori roşii. Deja însă măsmăruţa îşi cam pierduse din răbdare şi a preferat să strângă în mânuţe petalele, să le pipăie, să le miroasă şi să le sufle. Iar eu, când băiţa a fost pregătită, i le-am presărat frumos în cadă, să continue joaca.


3. Busy bag.
Din ceea ce a mai rămas din joaca de mai sus, a doua zi i-am făcut un busy bag căruia i-am mai adăugat câteva mămăruţe, o ciupercă lumânare şi cleme-floricele.


4. Joc de motricitate
Simplu. Luaţi o cutie pe care o aveţi la îndemână, îi faceţi o tăietură la unul din captel, luaţi obucată de carton/hârtie mai groasă, le tăiaţi pe dimensiunea tăieturii din cutie şi...să înceapă introdusul lor în cutie. A mea măsmăruţă a stat cred că şi o jumătate de oră la aces joc, deşi nu îi stă în fire să stea locului atâta timp. Cea făcută de mine nu este tare aspectuoasă, mai ales pentru că am făcut-o în grabă.


5. Joc de motricitate - mototolim hârtii.
Sunt atâtea lucruri simple pe care copilaşii noştri nu le pot face încât nu îţi dai seama decât atunci când este pus în faţa acestora. Ca de exemplu mototolitul hârtiei, care pentru un copilaş de 21 de luni se pare că este ceva destul de dificil. Aşadar, în vederea efectuării unor exerciţii de motricitate, daţi-i să mototolească nişte hârtie de scris (e puţin mai dificil fiindcă pentru ei e tare), folie de aluminiu, hârtie creponată sau chiar şi hârtie igienică.


Aici jumătate a mototolit de ea folia de aluminiu (care a rămas în urma unei alte activităţi), iar jumătate am făcut-o eu biluţe, ca să ne mai jucăm şi altădată, găsesc eu cum.

6. Bărcuţe pe apă.
Pentru a face bărcuţe pe apă am cules petalele ultimului trandafir din grădină şi câteva nuci. Nucilor le-am scos miezul, pe care l-am păpat împreună, cojile fiind folosite pe post de bărcuţe, iar lângă ele, într-un vas cu apă călduţă am pus să plutească petalele trandafirului.


7. Joc de sortare cu cleme de rufe şi paie.
Good idea Viata mai simplă! De aici am preluat această idee foarte frumoasă de sortare. Am început aşa, uşor, cu câteva paie de băut şi cleme de rufe. Le-am pus pe toate într-un coşuleţ, iar măsmăruţa a avut sarcina să le pună separat în alte două coşuleţe, paiele la paie, clemele la cleme. S-a prins rapid de smecherie şi le-a pus conştiincioasă pe fiecare la locul lor.


De aici a decurs şi activitatea următoare.

8. Joc motric cu paie de băut.
Paiele de mai sus, după ce s-a săturat de sortat, le-a folosit pentru a le introduce prin diferite găurele. Strecurătoarea mea de paste nu este aptă de aşa ceva, fiind prea deasă, aşa că i-am găsit un fel de înlocuitor.


9. Joc de sortare: - nuci şi migdale.
Sau poate altă variantă, depinde de ce aveţi la îndemână - nuci/alune, nuci/castane, castane/alune, castane/ghinzi, etc. De această dată am avut nuci şi migdale în coajă. Şi ca de obicei, a trebuit să mâncăm din materialele noastre de joacă, căci erau prea ispititoare.


10. Sortare şi transfer.
Am folosit trei feluri de paste - penne, forme de dinozauri şi mucenici. Le-am amestecat în ideea ca ele să fie sortate, însă fiind piese mici, nu prea a avut răbdare cu ele, aşa că le-a folosit pentru activităţi de transfer. Tot ceea ce vă trebuie pe lângă ele sunt linguri, linguriţe şi vase.


Spor la joacă!


6 comentarii:

  1. Da, nu nu prea avem incotro:), se plictiseste repede, nu prea putem sta toata ziua afara ca si pana acum se trebuie sa gasesc mereu si mereu noi ocupatii pentru ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. dragute ideile voastre! uite, daca doresti, aici la aceasta adresa
    http://lizucaochialbastri.blogspot.de/2010_10_01_archive.html
    poti gasi un milion de alte idei frumoase :)

    Spor la treaba în continuare ;)) Sa aveti o saptamâna de poveste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos, Carmen, pentru link. Am trecut deja pe-acolo şi mi-a plăcut mult, fapt pentru care l-am şi pus în reader. Şi ţie îţi doresc o săptămână frumoasă!

      Ștergere
  3. Ce idei faine! Musai trebuie sa incercam mototolitul, nu mi-a dat nici o secunda prin cap ca am putea face asta

    Ma bucur ca v-a placut joculetul de sortare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar i-a plăcut măsmăruţei să sorteze lucruri, ai avut o idee bună. Mototolitul hârtiei este un bun exerciţiu pentru antrenat mânuţele, chiar e haios să-i priveşti cum se străduie să strângă în pumnuţi o bucată de hârtie, lucru care nouă ni se pare atât de simplu.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

Jo's blog :) Copyright © 2012 Design by Ipietoon Blogger Template