duminică, 13 octombrie 2013

Învăţăm legumele III.

Activităţile noastre cu legume au un scop evident, să înveţe măsmăruţa legumele, dar sunt menite şi să alunge plictiseala. Sunt activităţi din cele de genul "ce ai la îndemână", deloc costisitoare şi rapid de organizat.
Azi vă arăt cu ce ne-am mai ocupat noi timpul în acest sens.


Am luat ce am avut prin cămară, o vânătă, morcov, ceapă, etc. şi le-am învelit în folie de aluminiu. Măsmăruţa are o plăcere deosebită să descopere ce este învelit acolo şi să numim ceea ce găseşte. Uneori, descoperă ceva cunoscut şi spune ceea ce este, iar din ceea ce nu ştie numesc eu, iar ea ia aminte.

Hei, uite o vânătă!

Da, domnul morcov îmi este cunoscut!

Nu ştiu ce e, dar arată tare bine. O fi de mâncat?


Le-am pus pe toate în coşuleţul preferat şi le-am dus în bucătărie, acolo unde le este locul.
Apoi, ne-am făcut de lucru cu bucăţile de staniol rămase, eu am făcut biluţe din ele, iar măsmăruţa a făcut mici exerciţii de motricitate încercând să le mototolească.



Îmi place ca atunci când trebăluiesc prin bucătărie să o ştiu pe măsmăruţă lângă mine, dar nu printre picioarele mele. Îi dau şi ei de lucru atunci când e cazul. Aşa că, pe lângă distracţia de mai sus, o să vă spun ce mai facem noi. Pun într-un coşuleţ legumele ce le voi folosi la mâncare şi i le cer să mi le aducă. Cele pe care le cunoaşte mi le aduce fără probleme, iar dacă greşeşte îi spun că nu e leguma de care am nevoie şi că trebuie să mai caute. Aşa reuşesc ca atunci când sunt singură acasă să îmi curăţ şi tai legumele şi totodată să desfăşor şi o mică activitate educativă cu măsmăruţa mea de 22 de luni.
Spor la joacă şi la învăţat legumele!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

Jo's blog :) Copyright © 2012 Design by Ipietoon Blogger Template