miercuri, 2 octombrie 2013

Puzzle încastru cu numere homemade.

Ei, uite că am reuşit să fac şi acest puzzle, de multă vreme tot intenţionam să mă apuc de el. L-am făcut pentru joaca noastră cu numerele, căci, aşa cum am mai spus şi într-o altă postare, număratul este una din activităţile preferate ale măsmăruţei.
A o învăţa numerele pe domnişoara măsmăruţă nu a reprezentat o prioritate, mă gândeam că putem începe liniştite după 2 ani, când este mai mare. Dar nu a fost aşa, măsmăruţa s-a îndrăgostit iremediabil de numere din momentul în care a luat contact cu ele. 
Joaca de-a număratul a început la 1 an şi 8 luni când am plecat în concediu. Drumul spre destinaţie fiind destul de lung, mi-am pregătit o gentuţă cu de toate, cărticele, animăluţe, joculeţe, tot felul de minuni ca să fiu sigură că nu se plictiseşte pitica prea tare. Pe drum nu prea le-am folosit, somnicul a fost prea dulce, iar uitatul pe geam destul de interesant. Însă le-am găsit utilitatea în orele în care nu eram pe plajă, în speţă la orele amiezii şi seara înainte de culcare. Iar cea mai des folosită a fost o carte despre numere în spaniolă (primită cadou), foarte frumos colorată. Şi aşa a început totul. Din prima clipă în care ne-am aruncat ochii în ea, a fost dragoste mare. Iar dacă ea tot a cerut şi mi-a arătat cu degeţelul numerele, întrebătoare, i-am răspuns, i-am numărat, şi tot aşa, 1,2,3,4...iar şi iar.
Era tare drăguţă cum, atunci când era prinsă de alte activităţi o auzeam cum se străduia să numere...2, 9, 5, 1. Şi fiindcă a prins obiceiul să numere absolut tot ce îi ieşea în cale, am început şi eu să număr cu ea. Cel mai mult îi place să numere chibritele şi treptele scărilor. Unde este o scară, hop şi măsmăruţa, sus-jos, jos-sus, numărând.
Aşa, după o introducere destul de lungă şi puţin lăudăroasă (shame on me!), vă arăt şi cartea pe care am folosit-o. Cu tote că este în spaniolă, am văzut variante la fel, în română, la editura Girasol - Lipesc, mă joc şi învăţ -Primele numere. Nu ştiu dacă şi conţinutul este exact la fel, dar bănuiesc că da.



Alte activităţi cu numere sunt, aşa cum am spus şi mai sus - numărăm chibrite şi numărăm treptele când le urcăm sau coborâm. De asemenea, în timpul unor jocuri obişnuim să numărăm 1, 2, 3 şi...aruncăm în sus cu un mutzunachi, o ţin de mâini şi ea saltă în sus, mergem la plimbare cu tati şi o ridicăm de mâini în sus, etc. Iar azi am făcut un puzzle încastru cu numere, de data aceasta până la 4, căci deşi numără cu ajutorul meu până la 5, încă nu aş putea spune că le poate identifica cu uşurinţă.
Am folosit pentru a-l realiza următoarele materiale:
  • 2 bucăţi de carton, mai lungi
  • 2 coli de hârtie albă,
  • lipici, foarfecă, cutter
  • creioane colorate
  • pioneze de birou

Am lipit pe cele două bucăţi de carton colile albe de hârtie, tăiate pe dimensiunile corespunzătoare. Pe o bucată de carton am schiţat, decupat şi colorat numere de la 1 la 4.


Tati a tăiat vârfurile pionezelor pentru că erau prea lungi şi pentru a evita orice risc de înţepare.


Am învelit numerele în scotch pentru rezistenţă.


Am montat pionezele, respectiv înfipte în carton şi lipite (sper să reziste mânuţelor dibace).


Am lipit cartonul decupat de celălalt carton, iar apoi am colorat spaţiile rămase în aceleaşi culori ca şi numerele.




Iar la final arată aşa. Nu este complicat de făcut şi nici nu necesită mult timp. Poate ca un sfat, numerele ar merge să fie făcute mai groase şi mai scurte. Pentru noi, de ţinut minte pentru următoarele numere. Spor la joacă şi...la numărat!


2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

Jo's blog :) Copyright © 2012 Design by Ipietoon Blogger Template