duminică, 12 ianuarie 2014

Două sticker-book-uri, culori şi despre Moş Crăciun în afara sărbătorilor.

4 comentarii
Ca să vezi, după atâtea exerciţii legate de culori, a ajuns ca acestea să îi placă măsmăruţei. Şi asta datorită unei cărţi cu abţipilduri, lipiceala fiind una din activităţile preferate ale domnişoarei aflată deja la 2 ani şi o lună.
Joaca noastră cu culori se desfăşoară acum

duminică, 5 ianuarie 2014

Mici exerciţii montessoriene de viaţă practică.

4 comentarii
La 2 ani copilaşii sunt din ce în ce mai independenţi, iar mămicile se pare că au lângă ele deja nişte ajutoare de nădejde. Mă distrează teribil măsmăruţa când o văd că se străduie să şteargă geamurile împreună cu mine, sau ia şerveţele umede şi şterge cu ele  tot ce îi stă în cale. Cu mătura şi făraşul e poveste lungă, mai niciodată nu le găsesc la locul lor fiindcă simte nevoia să măture şi ea şi le poartă după ea prin toată casa.
Ca exerciţiu montessorian de viaţă  practică, i-am dat ieri o ciupercă să o taie cu unul din cuţitele ei de jucărie, lucru care i-a produs o mare încântare, bucăţelele tăiate fiind cât pe ce să ajungă în supa de pui ce o pregăteam. Ciuperca fiind moale, a putut fi tăiată destul de uşor cu un cuţitaş din plastic.
Voi ce activităţi de viaţă practică mai desfăşuraţi cu piticii voştrii? Cred că aveţi o mulţime de poveşti frumoase cu micii hărnicuţi despre cum vă ajută în treburile casnice şi pe care abia aştept să le povestiţi într-un comment aici.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

Jo's blog :) Copyright © 2012 Design by Ipietoon Blogger Template